Petrescu câștigă la masa verde

Petrescu câștigă la masa verde
  • Publicat:
  • Actualizat:

Debutul lui Dan Petrescu, pe banca lui Dinamo Moscova, în Cupa Rusiei a fost marcat de confruntări violente între fanii echipei sale și cei ai lui Torpedo Moscova. Circa 20 de suporteri ai celor două formații au fost arestați înainte de meci, după ce s-au bătut în fața stadionului. Iar scandalul a continuat și în timpul partidei. Nemulțumiți de direcția pe care noii proprietari au trasat-o clubului, fanii lui Torpedo (foto) au aruncat cu diverse obiecte în teren, obligându-l pe arbitru să oprească meciul în minutul 30. După ce au dat semne că se liniștesc, suporterii au reluat „războiul” în partea secundă, iar meciul a fost oprit definitiv în minutul 55, la scorul de 2-1 în favoarea lui Dinamo. Conform presei ruse, echipa lui Petrescu va câștiga meciul cu Torpedo la masa verde și va merge în optimile Cupei. Până atunci însă, antrenorul român trebuie să treacă duminică peste derby-ul local cu ȚSKA, liderul campionatului rus.


Jucătorii lui Chelsea au rămas fără portofele
Șefii lui Chelsea, actualul lider din Premier League, au chemat poliția la baza de pregătire de la Cobham în cursul săptămânii trecute, după ce jucătorii s-au plâns că din bagaje le lipsesc anumite obiecte personale. Conform cotidianului „Daily Mail”, londonezilor le-ar fi fost sustrase șase portofele, nouă telefoane mobile, dar și câteva ceasuri. Clubul nu a dorit să comenteze acest incident, însă presa engleză a scris că jucătorii de la prima echipă nu au fost afectați de furt, deși s-au plâns în trecut că din portofel le lipsesc anumite sume de bani.

Marica se tratează în Serbia
Ciprian Marica face eforturi susținute pentru a fi apt la meciul naționalei cu Turcia, de pe 12 octombrie. Accidentat la meciul cu Andorra, atacantul are o ruptură musculară și ar trebui să facă un repaus de 10-20 de zile. „Pregătiri de războiul cu turcii! Din păcate, altfel decât îmi doream! Dar asta e! Strâng din dinți, fac tratament, recuperare și sigur mă pun pe picioare până la jocul cu Turcia! Nu se poate altfel!”, a fost mesajul postat de Marica pe pagina sa de Facebook. El a dezvăluit că va merge să se trateze și în Serbia, cel mai probabil la celebra Marijana Kovacevic.

„Capul” lui Zidane e operă de artă
Francezii nu au uitat de gestul lui Zinedine Zidane din finala Cupei Mondiale din 2006 cu Italia, atunci când „Zizou” l-a lovit cu capul în piept pe Marco Materazzi. Ieri, în fața muzeului Pompidou din Paris, care găzduiește opere de artă modernă, a fost dezvelită o sculptură care înfățișează momentul în care „decarul” francez l-a lovit pe Materazzi. „Această statuie este o odă dedicată înfrângerii”, a spus directorul muzeului, Alain Michaud, despre opera algerianului Adel Abessemed.

 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Au vrut să-l asasineze pe prim-ministru. Mesajul lui Ciolacu: Sunt profund șocat
Au vrut să-l asasineze pe prim-ministru. Mesajul lui Ciolacu: Sunt profund șocat
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×